Sprijin pentru copiii cu malformaţii congenitale faciale. Mulţi dintre ei sunt în grija Asociaţiei Române de Tratament al Malformaţiilor Congenitale * organizaţia este înfiinţată de către dr. Sidonia Susanu, coordonatorull Compartimentului de Chirurgie Plastică din cadrul Spitalului Regional de Urgenţe pentru Copii „Sf. Maria” * pentru meritele sale dovedite în sala de operaţii, dr Susanu a primit ieri medalia de argint oferită de Consiliul Judeţean Iaşi
Peste 50 de copii din toată zona Moldovei, medici şi rezidenţi au participat ieri la prima întrunire publică a Asociaţiei Române de Tratament al Malformaţiilor Congenitale (ARTMC). Intitulat „Punte de Legătură Directă între Pacient, Medic şi Mentor”, evenimentul a fost organizat şi prezidat de dr. Sidonia Susanu, preşedintele asociaţiei, medic primar în chirurgie estetică, plastică şi reconstructivă şi coordonator al Compartimentului de Chirurgie Plastică din cadrul Spitalului Regional de Urgenţe pentru Copii „Sf. Maria” Iaşi.
Alături de îndrăgistul specialist, cunoscut penru profesionalismul şi dragostea pe care le-o oferă copiilor s-a aflat ca invitat special prof. dr. Yoshiaki Hosaka, profesor emerit la Universitatea Showa şi directorul Centrului de Chirurgie Plastică şi Estetică din cadrul Spitalului General din Tokyo. Dr Hosaka este mentorul care a pregătit-o pe dr. Susanu în cadrul stagiului de un an desfăşurat la Universitatea Showa şi care astfel a contribuit la dezvoltarea Serviciului de Chirurgie Plastică de la Spitalul Regional de Urgenţe pentru Copii „Sf. Maria”. La eveniment a participat şi managerul unităţii medicale, Radu Terinte, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean, Maricel Popa.
„Spitalul de Copii este o unitate importantă pentru noi şi am oferit sprijin ori de câte ori a fost nevoie. Ne dorim ca la unitatea medicală să facem un centru de excelenţă pentru arşi, care va fi coordonat de dr Sidonia Susanu, dar să deschidem şi o linie de gardă în Compartimentul de Chirurgie Plastică, foarte necesară”, a spus Maricel Popa, care i-a conferit dr Sidonia Sudanu medalia de argint a Consiliului Judeţean şi diploma de onoare. Oficialul i-a oferit un dar şi oaspetelui din Japonia, un album cu imagini din Iaşi. În cadrul întâlnirii de ieri, Maricel Popa a primit diploma de membru de onoare al ARTMC.
Asociaţia este o organizaţie ne-guvernamentală care desfăşoară în principal activităţi în scopul reparării malformaţiilor şi îmbunătaţirii calităţii vieţii persoanelor care suferă de malformaţii congenitale, contribuind la creşterea nivelului şi a calităţii vieţii în general, a actului medical în special, creşterea nivelului de sănătate publică prin acţiuni cu un puternic caracter social, prin sprijinirea dezvoltării personalului medical la nivel individual dar şi a sectorului medical privat, cât şi public. Ieri, la întâlnire erau şi mulţii copii sosiţi din toată Moldova, cheltuielile de transport fiind suportate exclusiv de către asociaţie. E trei ani şi când avea 6 luni a fost operat de dr Sidonia Susanu pentru o despicătură dublă la buză. „Se simte bine, nici nu spui că s-a născut cu acest defect”, a spus tatăl băiatului. Matei are 10 ani şi s-a născut la fel, cu o malformaţie congenitală, o despicătură a buzei. „Doamna doctor m-a operat şi acum sunt bine, puteţi vedea şi dvs”, a zâmbit băieţelul.
După cum a spus dr Sidonia Susanu, asociaţia va avea şi un Centru Pilot Inter-Disciplinar de Abordare a Tratamentului Malformaţiilor Congenitale, care va cuprinde toate specialităţile medicale, chirurgicale precum şi psihologi şi specialişti din aria de re-inserţie socială care vor conlucra pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii copilului cu malformaţii, pe de o parte, dar şi a familiei acestuia pe de altă parte. Ziua de ieri s-a încheiat cu un curs gratuit susţinut de către prof. dr. Yoshiaki Hosaka pentru medicii rezidenţi şi studenţi.