Sindromul de canal carpian este o afecțiune cauzată de compresia nervului median la nivelul încheieturii mâinii, exprimată clinic prin tulburări senzitive şi motorii în teritoriul de distribuţie a nervului median, care produc limitări funcţionale în activităţile zilnice ale pacientului.
Cauze
Factorii de risc ai sindromului de tunel carpian sunt: frecvența și forța cu care sunt exercitate anumite activități, afecțiunile ce determină inflamarea tendoanelor, traumatismele osoase, arsurile.
Poliartrita reumatoidă, diabetul zaharat sau obezitatea sunt boli care afectează țesutul conjunctiv și care determină inflamarea și tumefierea articulațiilor. La fel și amiloidoza sau mucopolizaharidozele sunt boli care cauzează diverse depozite la nivelul articulațiilor.
Însă cel mai frecvent factor îl constituie profesia iar cei mai expuși sunt cei al căror serviciu presupune mișcări repetate și bruște ale articulației mâinii cum ar fi persoanele care folosesc mult computerul, cele care lucrează în poziții dificile sau trebuie să țină în mâini greutăți.
Simptome
Sindromul de canal carpian apare mai frecvent la femei faţă de bărbaţi, la persoanele de vârstă medie (30-60 de ani). Prin canalul carpian trece nervul median, împreună cu tendoanele mușchilor flexori ai degetelor. În acest spațiu, compresia nervului median determina o simptomatologie relativ specifică.
Cele mai frecvente simptome ale sindromului de tunel carpian sunt: furnicăturile, durerile la nivelul mâinii, senzația de amorțeală cât și de slăbiciune a mâinii, imposibilitatea mișcării mâinii și a degetelor după trezire.
Pacientul prezintă iniţial modificări senzitive la nivelul degetelor 1, 2, 3 şi jumătatea radială a degetului 4 pe faţa palmară, cu senzaţie de arsură, amorţeală, furnicături şi tumefiere, acestea apărând iniţial nocturn. Ulterior apare slăbiciunea musculară și se poate ajunge până la atrofierea mușchilor de la acest nivel, aceste manifestări fiind prezente atât pe timpul zilei cât și noaptea. În stadiile tardive, paresteziile pot deveni permanente şi apar şi deficite motorii cu scăderea progresivă a forţei musculare, pacientul putând scăpa cu uşurinţă obiectele din mână.
Diagnostic
Anamneza, examenul clinic, și testele electrofiziologice sunt metodele prin care se poate confirma leziunea de la nivelul tunelului carpian. Examenul clinic constă în compararea celor două mâini, în special a eminenţei tenare şi hipotenare, pentru a se observa asimetria. Testele specifice sunt reprezentate de testul Phalen, cand pacientul efectuează flexia maximală a încheieturii mâinii cu apariția durerii sau paresteziilor în primele 60 de secunde, iar testul Tinel când mâna pacientului se poziționează în extensie, se percută cu 2 degete pe fața anterioară a pumnului și se observă apariția de parestezii în teritoriul nervului median.
Există și alte investigații care sunt necesare: radiografiile (recomandate pentru indentificarea eventualelor traumatisme osoase, fracturi, excrescențe osoase și modificări de artroză), ecografia de părţi moi, rezonanță magnetică (indicată pentru depistarea unor posibile tumori, a edemelor locale și a problemelor de circulație sau a îngustărilor de tunel carpian).
Diagnosticul pozitiv al sindromului de canal carpian se face cu ajutorul examenului electromiografic (EMG) şi al studiilor de conducere nervoasă, care pot confirma diagnosticul, determina severitatea, ghida tratamentul, măsura eficienţa acestuia şi exclude alte patologii.
Tratament
În funcție de stadiul bolii, opțiunile terapeutice sunt diverse și pot fi combinate între ele. Tratamentul este iniţial conservator şi include folosirea ortezelor speciale pentru încheietura mâinii sau administrarea de antiinflamatoare și analgezice pentru a reduce durerea și inflamația, iar în cazul eşecului acestui tratament sau a instalării deficitului motor, se indică tratamentul chirurgical.
Corticosteroizii scad inflamația și edemul ameliorând presiunea asupra nervului median. Corticosteroizii orali nu sunt considerați la fel de eficienți ca injectările locale cu corticosteroizi pentru tratarea acestui sindrom. Chiar dacă acest tip de injecții ușurează de cele mai multe ori simptomele dureroase sau sunt de ajutor pentru calmarea apariției simptomelor, efectul lor este în unele cazuri doar temporar.
Tratamentul chirurgical se impune în cazul în care simptomele nu se ameliorează la câteva luni de la începerea tratamentului fiziokinetoterapeutic și medicamentos. Atunci când simptomele sunt severe și ajung să afecteze calitatea vieții pacientului sau atunci când datele paraclinice indică o lezare avansată a nervului median, tratamentul chirurgical are indicație absolută.
Operația se poate face sub anestezie regională iar procedura chirurgicală constă în decompresia canalului carpian prin efectuarea unei mici incizii în palmă și secționarea ligamentului transversal carpian. Scopul intervenției chirurgicale este de a mări dimensiunea tunelului pentru a reduce presiunea asupra nervului și tendoanelor care trec prin acest spațiu.
De asemenea în toate stadiile bolii fiziokinetoterapia este foarte utilă.
Evoluția, complicațiile și profilaxia sindromului de tunel carpian
Evitarea suprasolicitării mâinilor este cea mai importantă dintre recomandările de prevenție, însă este esențial ca pacientul să trateze corect și alte boli care pot genera sindromul de tunel carpian.
Foarte importantă este și menținerea unei greutăți normale, executarea exercițiilor fizice care ajută la flexibilitatea mâinii, evitarea fumatului, a frigului și a excesului de sare, folosirea ortezelor pentru încheietura mâinii. Atunci când măsurile de prevenție și cele terapeutice nu sunt respectate, boala evoluează spre agravare progresivă. Complicațiile cele mai frecvente în cadrul procedurii de decompresie a tunelului carpian includ leziuni nervoase, infecție sau sângerare.
Dr. Daniela Botez – Medic Specialist Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă