Sindromul de canal carpian este o afecțiune cauzată de compresia nervului median la nivelul încheieturii mâinii, exprimată clinic prin tulburări senzitive şi motorii în teritoriul de distribuţie a nervului median, care produc limitări funcţionale în activităţile zilnice ale pacientului.

Cauze

Factorii de risc pentru sindromul de tunel carpian includ frecvența și forța cu care sunt executate anumite activități, afecțiunile care determină inflamarea tendoanelor, traumatismele osoase și arsurile.

Poliartrita reumatoidă, diabetul zaharat și obezitatea sunt boli care afectează țesutul conjunctiv și determină inflamarea și tumefierea articulațiilor. În mod similar, amiloidoza și mucopolizaharidozele sunt afecțiuni care cauzează diverse depozite la nivelul articulațiilor.

Cu toate acestea, cel mai frecvent factor de risc este profesia. Cei mai expuși sunt persoanele a căror muncă implică mișcări repetitive și bruște ale articulației mâinii, cum ar fi utilizatorii frecvenți de computere, cei care lucrează în poziții dificile sau care trebuie să manipuleze greutăți.

Simptome

Sindromul de tunel carpian apare mai frecvent la femei decât la bărbați, în special la persoanele de vârstă medie (30-60 de ani). Prin tunelul carpian trece nervul median, împreună cu tendoanele mușchilor flexori ai degetelor. În acest spațiu, compresia nervului median determină o simptomatologie relativ specifică.

Cele mai frecvente simptome ale sindromului de tunel carpian sunt: furnicături, dureri la nivelul mâinii, senzație de amorțeală și de slăbiciune a mâinii, precum și imposibilitatea mișcării mâinii și a degetelor după trezire.

Pacientul prezintă inițial modificări senzitive la nivelul degetelor 1, 2, 3 și jumătatea radială a degetului 4 pe fața palmară, cu senzație de arsură, amorțeală, furnicături și tumefiere, acestea apărând inițial nocturn. Ulterior, apare slăbiciunea musculară și se poate ajunge până la atrofierea mușchilor de la acest nivel, aceste manifestări fiind prezente atât pe timpul zilei cât și noaptea. În stadiile tardive, paresteziile pot deveni permanente și apar și deficite motorii cu scăderea progresivă a forței musculare, pacientul putând scăpa cu ușurință obiectele din mână.

Diagnostic

Anamneza, examenul clinic și testele electrofiziologice sunt metodele prin care se poate confirma leziunea de la nivelul tunelului carpian. Examenul clinic constă în compararea celor două mâini, în special a eminenței tenare și hipotenare, pentru a observa asimetria. Testele specifice includ testul Phalen, în care pacientul efectuează flexia maximală a încheieturii mâinii, iar durerea sau paresteziile apar în primele 60 de secunde, și testul Tinel, în care mâna pacientului este poziționată în extensie, se percută cu două degete pe fața anterioară a pumnului și se observă apariția de parestezii în teritoriul nervului median.

Există și alte investigații necesare: radiografiile (recomandate pentru identificarea eventualelor traumatisme osoase, fracturi, excrescențe osoase și modificări de artroză), ecografia de părți moi și rezonanța magnetică (indicată pentru depistarea unor posibile tumori, a edemelor locale, a problemelor de circulație sau a îngustărilor de tunel carpian).

Diagnosticul pozitiv al sindromului de tunel carpian se face cu ajutorul examenului electromiografic (EMG) și al studiilor de conducere nervoasă. Acestea pot confirma diagnosticul, determina severitatea, ghida tratamentul, măsura eficiența acestuia și exclude alte patologii.

Tratament

În funcție de stadiul bolii, opțiunile terapeutice sunt diverse și pot fi combinate. Tratamentul este inițial conservator și include folosirea ortezelor speciale pentru încheietura mâinii. Administrarea de antiinflamatoare și analgezice pentru a reduce durerea și inflamația. În cazul eșecului acestui tratament sau a instalării deficitului motor, se indică tratamentul chirurgical.

Corticosteroizii scad inflamația și edemul, ameliorând presiunea asupra nervului median. Corticosteroizii orali nu sunt considerați la fel de eficienți ca injecțiile locale cu corticosteroizi pentru tratarea acestui sindrom. Deși aceste injecții ușurează de cele mai multe ori simptomele dureroase sau ajută la calmarea simptomelor, efectul lor este, în unele cazuri, doar temporar.

Tratamentul chirurgical se impune în cazul în care simptomele nu se ameliorează după câteva luni de tratament fiziokinetoterapeutic și medicamentos. Atunci când simptomele sunt severe și ajung să afecteze calitatea vieții pacientului sau când datele paraclinice indică o lezare avansată a nervului median, tratamentul chirurgical are indicație absolută.

Operația se poate face sub anestezie regională. Procedura chirurgicală constă în decompresia tunelului carpian prin efectuarea unei mici incizii în palmă și secționarea ligamentului transversal carpian. Scopul intervenției chirurgicale este de a mări dimensiunea tunelului pentru a reduce presiunea asupra nervului și tendoanelor care trec prin acest spațiu.

De asemenea, în toate stadiile bolii, fiziokinetoterapia este foarte utilă.

Evoluția, complicațiile și profilaxia sindromului de tunel carpian

Evitarea suprasolicitării mâinilor este crucială pentru prevenție. Tratează corect și alte boli care pot cauza sindromul de tunel carpian.

Menține o greutate normală și fă exerciții pentru flexibilitatea mâinii. Evită fumatul, frigul și excesul de sare. Folosește orteze pentru încheietura mâinii. Dacă măsurile de prevenție și tratament nu sunt respectate, boala se agravează progresiv. Complicațiile frecvente ale decompresiei tunelului carpian includ leziuni nervoase, infecție și sângerare.

Dr. Daniela Botez – Medic Specialist Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă