O adolescentă de 16 ani, victimă a unui accident feroviar, va avea șansa de a merge din nou în urma unei intervenţii chirurgicale complexe efectuate de medicii de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași.
Operația, care a durat 20 de ore, a presupus efortul unei echipe multidisciplinare de anestezişti, chirurgi plastici şi ortopezi, coordonate de dr. Sidonia Susanu, șef Secție Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă și dr. Rani Alagha, directorul medical al spitalului.
” În aceste condiţii de pandemie destul de dificile, la sfârșitul săptămânii trecute, s-a realizat o intervenţie chirurgicală în premieră pentru Iaşi. Pe 15 septembrie a fost internată o adolescentă cu politraumatisme, victimă a unui accident feroviar. Cea mai importantă era cea de bazin complex, cu pierdere de substanţă. După mai multe intervenţii de reconstrucţie a bazinului, s-a efectuat refacerea chirurgicală a părţilor moi, s-a reuşit reconstrucţia plexului lombosacrat, osteosinteză bazin și sacrum, acoperire defect cu lambou muscular vast lateral.
Dacă nu se realiza această intervenţie, copila risca să folosească un scaun rulant toată viaţa. Vor urma foarte multe proceduri de recuperare medicală dar sperăm să poată merge.
Ar fi cel mai frumos să o vedem venind pe picioarele ei la spital.”, a declarat dr Lavinia Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului „Sf. Maria” din Iaşi. (SURSA: Consiliul Județean Iași – Iași County Council )