Managerul de la Sfanta Maria o roaga pe doctorita Susanu sa se intoarca in spital. Daca pana acum Corneliu Mihai directorul de la Spitalul de copii Sfanta Maria spunea ca doctorita Sidonia Susanu lipseste ”temporar” din spital, astazi acelasi manager a lasat sa se inteleaga ca aceasta vrea sa plece definitiv @ Corneliu Mihai a adaugat ca o roaga pe sefa Compartimentului de Chirurgie Plastica sa se intoarca sa lucreze in unitatea medicala
Corneliu Mihai, managerul Spitalului Sfanta Maria din Iasi si seful sau, Maricel Popa, presedinte al Consiliului Judetean au sustinut astazi o conferinta de presa pentru a arata ca in cele trei luni de cand s-a schimbat conducerea unitatii medicale ”au facut minuni”.
Cei doi au sustinut ca spitalul a taiat mult din pierderile financiare, si-a marit veniturile si in plus s-au si facut economii importante. Numai ca, ultimele masuri au avut ca efect si plecarea unui medic valoros din spital si anume Sidonia Susanu, sefa Compartimentului de Chirurgie Plastica. Ori, potrivit unor surse plecarea acesteia are legatura tocmai cu ”economiile” de materiale care se fac de circa 3 luni in salile de operatii. Daca pana acum Corneliu Mihai a sustinut ca Sidonia Susanu a plecat temporar fiind in concediu fara plata pana la 1 ianuarie 2020 iar acelasi manager a lasat sa se inteleaga ca Sidonia Susanu a parasit definitiv spitalul.
„O rog sa vina inapoi”
Acesta a mai aratat ca Sidonia Susanu s-a decis sa plece dupa ce a fost anuntata ca se vor face unele modificari in organigrama spitalului iar aceste schimbari vizeaza si Compartimentul de Chirurgie Plastica. Acum, Corneliu Mihai o roaga pe Sidonia Susanu sa revina in spital.
”La prima intalnire cu doamna in luna iunie am avut o discutie cu doamna Susanu si i-am spus asa: ”Doamna doctor ai de gand sa pleci?”, haideti sa punem umarul si sa facem ceva pentru acest spital. Ulterior cu o saptamana de a pleca in concediu fara plata, am avut o discutie in care i-am spus ca urmeaza sa facem modificari in organigrama. Chiar vineri am rugat pe cineva sa mearga sa-i spun ca vreau sa vorbesc cu ea, sa-mi spuna clar care sunt intentiile. Nu numai eu, intreg colectivul isi doreste ca doamna Susanu sa lucreze in continuare in spital”, a spus Corneliu Mihai.
I-a reprosat ca ”foloseste prea multe materiale”?
Intrebat de jurnalisti daca i-a reprosat vreodata doctoritei Susanu ca foloseste prea mult timp salile de operatii sau ca ar consuma prea multe materiale la interventiile chirurgicale, Corneliu Mihai a negat ca ar fi avut astfel de discutii cu sefa Compartimentului de Chirurgie Plastica. ”Va dau cuvantul meu de onoare ca niciodata nu i-am reprosat astfel de lucruri doamnei Susanu. Va dau cuvantul meu”, a spus Corneliu Mihai. ”Doamna Susanu este foarte apreciata si a avut tot timpul prioritate cand a avut nevoie de echipamente si i-am acordat tot sprijinul de la Consiliul Judetean”, a completat Maricel Popa…