Una dintre caracteristicile la nivel microscopic ale procesului de îmbătrânire îl reprezintă reducerea cantităţii şi calităţii fibrelor elastice şi de colagen, precum şi a matricei extracelulare (amestec de substanţe care formează buretele în care se găsesc celulele şi fibrele din care este alcătuit fiecare organ al corpului uman). La nivelul membrelor superioare, cele mai afectate sunt braţele (regiunea dintre umăr şi cot), formându-se un fel de fald inestetic şi de cele mai multe ori supărător care atârnă sub braţ.

 

Toracele şi abdomenul cunosc aceleaşi modificări, care duc la formarea unuia sau mai multor „colaci” sau chiar al unui veritabil „şorţ” care „atârnă”, dând un aspect deplorabil siluetei.
La nivelul membrelor inferioare coapsele sunt cele mai afectate, „colăcelul” formându-se mai frecvent în partea cea mai de sus a feţei interne a acestora.

De cele mai multe ori, procesul de „laxare” tegumentară este determinat nu numai de pierderea suportului colagenic, dar şi de reducerea stratului de grăsime de sub piele. În acest fel se formează un exces de derm faţă de straturile subadiacente, care trebuie îndepărtat. Este foarte important de delimitat clinic când este nevoie doar de repoziţionat pielea în poziţia sa naturală, când este suficientă o umplere cu substanţe autologe (de exemplu grefa de grăsime) sau de sinteză (există o multitudine de produse în acest scop) şi când este necesară îndepărtarea pielii în exces.

Liftingul reprezintă o metodă de rejuvenare facială şi corporală prin care se realizează repoziţionarea pielii şi a stratului de grăsime deplasate, împreună cu îndepărtarea surplusului relativ de piele.

 

Liftingul braţelor

Aceasta este o procedură care se adresează excesului de piele de la nivelul braţelor. Poate fi asociată sau nu cu liposucţia braţelor şi presupune „repoziţionarea” pielii de la nivelul braţelor şi excizia excesului tegumentar. În general este folosită în cazul persoanelor care în urma unei pierderi importante în greutate prezintă aşa-numitele „falduri” de piele sub braţe. Acestea nu au doar un aspect inestetic, dar în anumite situaţii pot determina prejudicii funcţionale în activitatea zilnică a persoanei respective.
În situaţia în care paniculul adipos este în exces, liftingul braţelor se poate asocia cu liposucţia, efectuată la începutul procedurii.

Liftingul braţelor se poate realiza în varianta minimă sau extinsă, în funcţie de localizarea şi amploarea excesului de piele.

 

Liftingul braţelor – varianta minimă

Se adresează pacienţilor în cazul cărora excesul tegumentar este redus sau localizat exclusiv în partea cea mai de sus a braţelor, imediat sub axilă. Poate fi realizat, în funcţie de situaţie, în combinaţie cu liposucţia braţelor, în condiţii de anestezie locală şi sedare intravenoasă.

Intervenţia presupune efectuarea unei incizii (tăieturi) la nivelul axilei, astfel încât cicatricele să fie ulterior perfect ascunse. Se disecă pielea din porţiunea superioară a braţelor, se tracţionează superior şi se excizează excesul. Pielea se fixează la planurile musculoaponevrotice profunde, după care se suturează la nivelul axilei.

Perioada de recuperare postoperatorie este în general scurtă. Imediat după intervenţie (la 1,5-2 ore), pacientul se poate întoarce acasă. Edemele şi echimozele (vânătăile) care apar postoperator sunt în general minime şi cedează după 5-7 zile. Durerile postoperatorii sunt nesemnificative şi se combat eficient cu medicaţie antalgică. După intervenţie se recomandă evitarea exerciţiilor fizice ale braţelor timp de 14 zile şi purtarea pe această perioadă de timp a unor dispozitive de contenţie a braţelor.

 

Liftingul extins al braţelor

Liftingul extins al braţelor este necesar în cazul în care faldul de piele se formează de-a lungul întregului braţ. Poate fi asociat sau nu cu liposucţia şi impune efectuarea unei incizii longitudinale la nivelul braţului, la unirea feţei posterioare cu faţa antero-internă a acestuia. Excesul de piele apreciat preoperator este îndepărtat, se fixează pielea la straturile musculoaponevrotice profunde şi se suturează incizia.

Deşi presupune o procedură mai extinsă, intervenţia se poate realiza în condiţii de anestezie locală şi sedare intravenoasă, dar se poate opta şi pentru anestezia generală inhalatorie.
Postoperator, recuperarea este relativ scurtă, dar cu evitarea mişcărilor ample la nivelul braţelor timp de 14 zile, perioadă de timp în care trebuie purtate, ca şi în cazul liftingului limitat, sistemele de contenţie ale braţelor.

După 14 zile se pot relua progresiv exerciţiile fizice ale braţelor.

Dintre complicaţiile intervenţiei fac parte complicaţiile specifice tipului de anestezie folosit precum şi apariţia de colecţii sero-sanghinolente, a infecţiilor, a durerilor prelungite, a asimetriilor braţelor. Aceste complicaţii pot fi prevenite printr-o tehnică chirurgicala corectă şi respectarea indicaţiilor postoperatorii cu stricteţe. Odată instalate pot fi tratate prin drenarea colecţiilor, tratament antibiotic şi antalgic, eventual corectarea chirurgicală a asimetriilor.

Cicatricea postoperatorie va urma un proces de maturare controlată (prin masaj, aplicare de creme hidratante, folii siliconice etc.) pentru obţinerea unui aspect cât mai discret şi mai apropiat de culoarea normală a pielii.