La ce riscuri se supun adolescenții care apelează la operații estetice? Dr. Sidonia Susanu: „Tratamentele de augmentare exagerată sunt contraindicate la persoanele foarte tinere”. Dr. Sidonia Susanu, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, a vorbit în emisiunea BZI LIVE despre riscurile la care se supun adolescenții care apelează la operații estetice. De asemenea, medicul a discutat și despre vârsta potrivită pentru repararea unei deviații de sept.

Adolescența reprezintă o etapă fragilă în dezvoltarea viitorului adult. În această perioadă, se consolidează încrederea în sine, echilibrul interior și personalitatea, iar dacă adolescenții se confruntă cu probleme în ceea ce privește aspectul fizic, aceste lucruri pot avea de suferit. Tocmai de aceea, interesul tinerilor pentru chirurgia estetică a tot crescut în ultimii ani. Dacă adulții sunt, mai degrabă, interesați de procedurile de reîntinerire, adolescenții își doresc intervenții de înfrumusețare sau modificarea anumitor trăsături ale corpului, astfel încât să se alinieze tiparelor de frumusețe impuse de rețelele de socializare.

La ce riscuri se supun adolescenții care apelează la operații estetice? Dr. Sidonia Susanu: „Orice procedură pe care o efectuăm are și anumite riscuri”

Medicul Sidonia Susanu a subliniat că orice procedură efectuată prezintă și anumite riscuri. De aceea, este important ca tratamentele menite să corecteze anumite malformații congenitale să se realizeze doar după ce procesul de formare a feței s-a terminat. La fete, acest proces se sfârșește în jurul vârstei de 15 ani, iar la băieți la 17 ani.

„Orice procedură pe care o efectuăm are și anumite riscuri. Dar, dacă ne referim strict la procesul de dezvoltare a feței, este știut că fața unei paciente se termină a se dezvolta în jurul de 15 ani la fetițe și la 17 ani la băieți. Există anumite malformații congenitale care pot fi tratate doar prin tratamente de injectare, de anumite fillere și care se pot realiza după ce procesul de formare a feței s-a terminat. Anumite asimetrii ale feței pot fi tratate fără niciun fel de problemă după vârsta de 15 ani.” , a declarat medicul Sidonia Susanu.

Mai mult, medicul a precizat că tratamentele de augmentare exagerate sau tratamentele de modificare a unei fizionomii normale sunt contraindicate persoanelor foarte tinere.

„Evident, tratamentele de augmentare exagerate, tratamentele de modificare a unei fizionomii normale din punct de vedere anatomic și estetic, din punctul meu de vedere, sunt contraindicate la persoanele foarte tinere, care nu au aceste indicații.”, a declarat medicul Sidonia Susanu, pentru BZI LIVE.

De la ce vârstă poate fi reparată o deviație de sept la un copil? Dr. Sidoania Susanu: „Cu cât o deviație de sept se tratează mai repede, cu atât structurile feței se dezvoltă în armonie mai bună”

Potrivit medicului Sidonia Susanu, structurile feței se dezvoltă în armonie mai bună, cu cât o deviație de sept se tratează mai repede. În cazul în care ne referim la accidente, este necesar să suprindem momentul accidentului (atunci când se produce fracturarea sau devierea structurilor osoase ale nasului) și să le corectăm pe loc.

„Dacă ne referim strict la accidente, este extraordinar de important ca, dacă surprindem momentul accidentului, când se produce fracturarea sau devierea structurilor osoase ale nasului, acestea trebuie corectate pe loc. Dacă ne întrebăm la ce vârstă putem realiza acest lucru, trebuie să ținem cont de faptul că, cu cât o deviație de sept se tratează mai repede, cu atât structurile feței se dezvoltă în armonie mai bună. De exemplu, în cazul despicăturii labio-palatine la copil, care se caracterizează, printre altele, de deviație severă de sept, această deviație de sept este tratată la vârsta de trei luni, în momentul în care se realizează și reconstrucția de buză, se realizează și repoziționarea normală a septului nazal. Este buză de iepure, atunci când este unilaterală, iar în denumire populară se numește buză de lup, atunci când este bilaterală.”, a mai spus medicul Sidonia Susanu, în cadrul emisiunii BZI LIVE.

Sursa: BZI LIVE

[/vc_row]