Incă o „minune” reușită de echipa condusă de Dr. Sidonia Susanu: unul din copii arși in incendiul de la Tăcuta a fost externat dupa 2 saptamani de la internare. Veste bună de la Spitalul de Copii “Sf. Maria”: unul dintre copiii arși în incendiul de la Tăcuta, Vaslui, a ajuns acasă. Cu șanse mici încă de la început, având arsuri ale căilor aeriene, copilul a fost salvat datorită strânsei colaborări dintre echipele medicale care și-au asumat îngrijirea lui, astfel încât acum copilul se află împreună cu cei dragi.
“Vă informăm că în data de 13.04.2022, după 13 zile de la internare unul dintre pacienții victime ale cumplitului incendiu de la Vaslui a fost externat. A fost internat cu diagnosticele de arsură căi aeriene superioare și inferioare, arsură prin flacără 11% suprafață corporală.
De o gravitate foarte mare au fost arsurile pulmonare, care, in oricare centru de arși din lume pot avea un potențial letal. La internare ne-am asumat tratamentul acestui copil, anunțând in același timp Centrul Operațional al Situațiilor de Urgență precum și Centrul de arși pentru copii superior la nivel național din cadrul Spitalului Grigore Alexandrescu din București, coordonat de domnul profesor Dan Enescu despre posibila necesitate de transfer in urgență a copilului la București.
In tratamentul leziunilor pulmonare severe ale acestui copil s-au reunit eforturilor medicilor anesteziști din spitalul nostru, a colegilor de la chirurgie toracică și pneumologie de adulți precum și a colegilor mei chirurgi plasticieni. Împreună cu domnul profesor Enescu am putut lua cele mai bune decizii de tratament, astfel încât copilul poate părăsi spitalul in condiții de siguranță absolută!
Le mulțumesc tuturor celor care cu devotament și profesionalism au redat șansa la viață acestui copil de numai 6 ani!”, a transmis Dr. Sidonia Susanu Coordonator,Unitatea Funcțională de Arși
Spitalul de Urgență pentru Copii “Sf Maria” Iași.