Fetiţa lovită de un tren, operată a treia oară de medicii ieşeni. Care este starea de sănătate a acesteia… Noi veşti în cazul fetiţei care a fost lovită de un tren în gara din Bacău şi transferată la Spitalul Clinic de Urgenţă de Copii „Sf. Maria” din Iaşi. Aceasta a fost supusă din nou la o intervenţie chirurgicală. Cadrele medicale pediatrice susţin că în momentul de fata starea de sănătate este una generală bună.
Starea de sănătate a fetiței lovită de tren. Larisa Lișită a fost operată de trei ori
Dr. Sidonia Susanu, medic specialist chirurgie plastică reconstructivă din cadrul Spitalului „Sf. Maria” din Iași, susține că fetița a fost supusă pentru a treia oară la o intervenție chirurgicală pentru a i se reface piciorul integral. Starea generală a fetei este una bună, iar săptămâna următoare cel mai probabil va fi externată.
De precizat faptul că adolescenta nu își va putea utiliza piciorul în perioada imediat următoare, însă după mai mult sedințe de recuperare aceasta își va recăpăta capacitatea motorie în proporție de 80 la sută. Medicul ieșean a mai adus în discuție faptul că Larisa a fost mult mai norocoasă față de alți copii, cărora nu le-a putut replanta membrul pierdut.
„Fetița din accidentul feroviar de la Bacău, are o stare generală bună. A suportat cu bine cea de-a treia intervenție chirurgicală, de acoperire a defectelor cu un lambou de mare epiploon. Din fericire, mai are o singură intervenție chirugicală de efectuat, în vederea acoperirii acestui lambou cu grefă de piele, care va fi aplicată peste un derm artificial, care a fost aplicat peste lamboul de mare epiploon. Sperăm că în maxim o săptămână să o putem externa. Deocamdată, nu poate folosi deloc piciorul în următoarele două luni, după care va începe ședințe de recuperare, iar noi sperăm ca în 6 luni să poată folosi cam 80 la sută din capacitatea motorie anterioară a piciorului. Au mai fost, din păcate, copii care au avut trei membre amputate, și la care, din păcate nu s-a putut realiza replantarea unui singur membru. Este cazului unui băiețel de 5 ani, de la Câmpulung care a avut un accident feroviar”, a transmis dr. Sidonia Susanu, Spitalul „Sf. Maria” din Iași.