Dr. Sidonia Susanu: „Fetița din Bacău lovită de tren ar putea din nou să meargă în 6 luni” Vești bune pentru fetița de 13 ani, din Bacău, accidentată de o locomotivă de tren: în 6 luni, ar putea din nou, să meargă. Medicii de la Spitalul de Copii ” Sf. Maria” spun că fetița urmează a fi externată.
“Fetița din accidentul feroviar de la Bacău are o stare generală bună. A suportat cu bine cea de-a 3 a intervenție chirurgicală de acoperire a defectelor cu un lambou de mare epiplon. Din fericire mai are doar o singură intervenție chirurgicală de efectuat, de acoperire a acestui lambou cu grefă de piele care va fi aplicată de fapt peste un derm artificial care a fost aplicat peste lamboul de mare epiplon. Sperăm că în maxim o săptămână să o putem externa”, a declarat Dr. Sidonia Susanu.
“Deocamdată nu va putea folosi deloc piciorul în următoarele 2 luni. După care va începe ședințe de recuperare și noi sperăm că, în 6 luni, să poată folosi cam la 80 % din capacitatea motorie anterioară a piciorului”, a mai declarat Dr. Sidonia Susanu, șefa secției de Chirurgie Plastică și Reparatorie a Spitalului “Sf. Maria” din Iași. »