Dr. Sidonia Susanu, despre exagerarea în operațiile estetice: „Există un complex major în personalitatea lor, pe care încearcă să și-l mascheze”
Dr. Sidonia Susanu, medic primar în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, a vorbit în emisiunea BZI LIVE despre tendința unora de a exagera cu intervențiile estetice și riscurile asociate. Cum apare această tendință și ce pericole implică?
În chirurgia estetică, evitarea exagerărilor este crucială. Pacientul trebuie să fie bine informat despre procedură și rezultatul realist așteptat. Anatomia individuală joacă un rol major în succesul unei intervenții. De exemplu, în rinoplastie, structura și forma nasului diferă de la un pacient la altul, iar rezultatul final este influențat semnificativ de trăsăturile native.
În cazul intervențiilor de mărire a sânilor cu implant de silicon, procedura trebuie să fie adaptată conform structurii corpului pacientei și efectuată doar după vârsta de 18 ani, când dezvoltarea este completă. Pentru un rezultat armonios, se iau în considerare factori precum greutatea, înălțimea, glanda mamară și circumferința toracelui.
„Exagerarea anumitor dimensiuni nu va trata complexul de personalitate”
Dr. Susanu explică faptul că unii pacienți recurg la exagerări din dorința de a masca un complex personal. Totuși, creșterea disproporționată a unor trăsături, cum ar fi buzele, pomeții sau fesele, nu va ameliora acest complex, ci doar va accentua percepția disproporției.
„Ca medic, folosim anumite criterii și raportări la dimensiunile osoase ale feței pentru a stabili proporțiile structurilor moi. Există pacienți care, din cauza unui complex personal, tind să exagereze. Totuși, exagerarea dimensiunilor nu va trata complexul respectiv și, astfel, vedem o creștere disproporționată a buzelor, pomeților sau feselor,” a explicat Dr. Sidonia Susanu.
Dr. Susanu observă și o tendință intenționată de a ieși în evidență, chiar prin trăsături exagerate. În astfel de cazuri, este responsabilitatea medicului să consilieze pacientul pentru a păstra proporțiile și a preveni distorsiuni tisulare.
„Este datoria medicului să ofere îndrumare pentru a menține proporțiile feței și a evita distorsiuni arhitecturale la nivel tisular. Încărcarea excesivă cu filler va duce, în timp, la distorsionarea structurii țesutului, iar odată cu resorbția acestuia, țesutul devine flasc și apar modificări ale fibrelor musculare și benzilor de colagen. Aceasta poate avea repercusiuni serioase asupra funcționalității regiunii respective,” a adăugat medicul.
Riscurile exagerării în operațiile estetice
Dr. Susanu atrage atenția asupra efectelor secundare ale exagerărilor. În cazul augmentării buzelor, de exemplu, resorbția filler-ului poate lăsa țesutul flasc, cu aspect îmbătrânit, și poate duce la dificultăți în închiderea buzelor. În unele situații, corectarea necesită intervenție chirurgicală.
„Pielea devine flască și ridată. La augmentarea buzelor, dacă filler-ul se resoarbe sau este extras, mușchiul orbicular poate pierde funcția, ceea ce duce la dificultăți în închiderea buzelor și poate necesita corecție chirurgicală,” a spus Dr. Sidonia Susanu în cadrul emisiunii BZI LIVE.