Chirurgia plastică, prin latura ei estetică implică proceduri chirurgicale şi proceduri minim invazive. Chirurgia estetică, indiferent de vârsta pacientului, are menirea de a aduce schimbări majore în aspectul acestuia. Uneori este vorba de corectarea unor vicii de formare a anumitor segmente ale corpului (ca în cazul rinoplastiei, a otoplastiei), în alte situaţii se realizează corectarea unui deficit de creştere (ca în cazul mamoplastiei de augmentare, augmentarea de fese, de obraji etc.), dar de cele mai multe ori tratamentul chirurgical are menirea de a restabili aspectul tânăr, suplu, energic al individului. De la intervenţii aparent simple, cum ar fi blefaroplastia, liftingul de sprâncene, la intervenţii de o complexitate deosebită, cum ar fi liftingul facial tridimensional, liftingul corporal, toate realizează o reîntoarcere în timp a segmentului remodelat.